MISTERE ŞI PREJUDECĂŢI BIBLICE: Steaua magilor

Motto:

EVANGHELIA, alias VESTEA BUNĂ A MÂNTUIRII NEAMULUI OMENESC, a emanat de la DUMNEZEU TATĂL şi a fost adusă oamenilor, pe Pământ, de către Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu preţul vieţii Sale. Ea a fost desemnată de Sfântul Evanghelist Marcu, în versiunea Evangheliei ce-i poartă numele, cu denumirea de "EVANGHELIA LUI DUMNEZEU", după cum este scris: "După ce a fost închis Ioan, Iisus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu" (Marcu 1.14). (Vezi şi: Romani Cap. I; Romani 15.16; II Cor. 11.7; I Tes. 2.2,8,9; I Pet.4.17).

Evanghelia lui Dumnezeu este Unică şi Unitară în planul ontic (al Fiinţei).Forma sub care o cunoaştem noi în planul gnozic, al cunoaşterii omeneşti, rezidă în cele patru versiuni canonice (după Matei, Marcu, Luca şi Ioan), precum şi în vreo 50 de versiuni apocrife.

Sfântul Evanghelist Matei ne transmite următoarele informaţii referitor la steaua magilor (Matei 2.1-16):

1. După ce S-a născut Iisus în Betleemul din Iudeea în zilele regelui Irod, iată, au venit magi de la Răsărit la Ierusalim

2. şi au întrebat: "Unde este Cel Ce S-a născut Împărat al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui".

3. Auzind aceasta, regele Irod s-a tulburat, şi tot Ierusalimul împreună cu el.

4. Şi, adunând pe toţi arhiereii şi pe cărturarii poporului, a căutat să afle de la ei locul unde urma să Se nască Hristos.

5. Iar ei i-au răspuns: «În Betleemul din Iudeea. Că iată ce este scris prin proorocul:

6. "Şi tu, Betleeme din pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum mai mic între cetăţile lui Iuda, fiindcă din tine va ieşi Conducătorul Care va păstori pe poporul Meu, Israel” ».

7. Atunci Irod, chemând în ascuns pe magi, a aflat cu exactitate de la ei timpul în care li se arătase steaua.

8. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: "Mergeţi şi cercetaţi cu deamănuntul despre Prunc; şi, când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire ca să vin şi eu să mă închin Lui".

9. Iar ei, după ce l-au ascultat pe rege, au plecat. Şi, iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul.

10. Văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare.

11. Au intrat în casă şi, văzând Pruncul cu Maria, mama Lui, au căzut la pământ şi I s-au închinat; apoi, deschizându-şi vistieriile, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.

12. Şi luând înştiinţare in vis să nu se mai intoarcă la Irod, au plecat în ţara lor pe altă cale.

13. După ce au plecat magii, iată, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif şi-i zice: “Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până îţi voi spune eu, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare”.

14. Şi sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui, noaptea, şi a plecat în Egipt.

15. Şi a stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cele spuse de Domnul prin proorocul, care zice: "Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu".

16. Atunci Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a mâniat foarte şi a trimis să omoare pe toţi pruncii mai mici de doi ani care erau în Betleem şi în împrejurimi, potrivit cu timpul pe care îl aflase de la magi.

În sânul comunităţii rurale în care m-am născut şi am copilărit, exista credinţa populară că fiecare om posedă pe cer o stea a lui, care se naşte odată cu el şi cade/moare odată cu el, după cum ne spune Balada Mioriţa: "Tu să-i spui curat / Că la nunta mea / a căzut o stea". Despre această stea se credea că este steaua destinului său.

Credinţa aceasta vine din vremuri imemoriale. Ea îşi are izvorul în fenomenul astronomic al "stelelor căzătoare", care nu sunt altceva decât meteoriţi de dimensiuni mai mari sau mai mici şi care, pătrunzând în atmosfera Pământului, devin incandescenţi datorită frecării cu aerul, lăsând observatorului impresia de "stele căzătoare".

Această credinţă, răspândită probabil la toate popoarele de pe faţa Pământului, era împărtăşită şi de magii din vechea Persie. Aceştia au observat la un moment dat apariţia pe cer a unei stele deosebite, care nu ocupa o poziţie "fixă" pe cer în raport cu celelalte stele, ci se deplasa lent spre Apus. De aici, magii au tras concluzia că respectiva stea nu aparţine unui om obişnuit, ci Unui Mare Împărat care S-a născut pe pământ pentru a îndeplini o misiune specială. Şi magii au hotărât să urmeze steaua pentru a ajunge la Împăratul Nou-Născut, spre a-i aduce daruri si a I se închina.

Asupra naturii stelei în cauză s-au emis de-a lungul timpului mai multe ipoteze, dintre care cea mai importantă a fost cea lansată în anul 1606 de către cunoscutul astronom german Johann Kepler, precum că aceasta a reprezentat conjuncţia planetelor Jupiter şi Saturn pe fundalul constelaţiei Peştilor, ceea ce dădea impresia unei stele cu o strălucire aparte.

Această ipoteză nu este viabilă din mai multe motive, dintre care amintesc:

- Călătoria magilor a durat doi ani de zile (conf. Mat. 2.16). Ori, nu este posibil ca respectiva conjuncţie să-şi păstreze invariabilă configuraţia timp de doi ani de zile, întrucât planeta Jupiter, fiind mai aproape de Soare, are o viteză de revoluţie mai mare decât planeta Saturn. De altfel, calculele efectuate de astronomi relevă că respectiva conjuncţie a avut loc în intervalul mai-decembrie al anului 7 î. H., având trei maxime la datele de: 23 mai, 3 octombrie şi 4 decembrie. Deci conjuncţia n-a durat decât cca 6 luni de zile şi nu 2 ani, cât specifică Matei.

- În Mat. 2.9. ni se spune: «Şi, iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul». Ori niciun astronom de pe faţa pământului nu poate să ne spună cu precizie asupra cărei case dintr-o anumită localitate se află o planetă, o stea sau un grup de stele situate la zenit, datorită distanţei foarte mari de la Pământ până la respectivul obiect cosmic. Pentru ca o stea să se oprească din drumul său cosmic exact deasupra unei case selectate cu grijă dintr-un mare număr de alte case vecine din care este alcătuită o aşezare omenească, este obligatoriu ca “steaua” respectivă să se afle la joasă altitudine, cel mult 20-30 m de la suprafaţa Pământului. Ori, pentru a îndeplini această condiţie, respectiva “stea” nu putea să fie decât un obiect artificial, creat de înţelepciunea şi puterea divină.

Pentru a dezlega misterul, să ne amintim că Domnul Dumnezeu / alias Îngerul Domnului a călăuzit timp de 40 de ani pe poporul lui Israel, cu ocazia ieşirii din Egipt şi al traversării pustiului Sinai, ziua într-un “stâlp de nor”, iar noaptea într-un “stâlp de foc”. În nici un caz nu se poate considera că respectivul “stâlp” ar fi fost iluzia optică produsă de conjuncţia unor obiecte cosmice, care ar fi durat 40 de ani. Cea mai plauzibilă ipoteză este că acest “stâlp de nor sau de foc” era un obiect zburător neidentificat (OZN) de formă cilindrică, o navă cu care călătorea îngerul Domnului. Este de la sine înţeles că acest “stâlp” nu se afla la o altitudine comparabilă cu aceea a stelelor de pe cer, ci se afla la foarte joasă altitudine.

In Evanghelie ni se revelă un episod asemănător, petrecut cu ocazia Schimbării la faţă, când Moise şi Ilie s-au arătat Domnului Iisus Hristos pe muntele Tabor, vorbindu-I Acestuia dintr-un “nor luminos” care a dispărut după aceea instantaneu din câmpul vizual al celor trei ucenici, Petru, Iacov şi Ioan (vezi cap. 44 din Evanghelia Unificată).

De asemenea, în Faptele Apostolilor 1. 9-11, cu ocazia Înălţării la cer a Domnului Iisus Hristos, ni se spune: “După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată, li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi le-au zis: “Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Iisus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum l-aţi văzut mergând la cer”, fapt confirmat de Însuşi Domnul Iisus Hristos, care le spunea ucenicilor Săi, cu ocazia cuvântării eshatologice (vezi Evanghelia Unificată cap. 78):

1.Mt.24.30.Mc.13.26.Lc.21.27. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului şi toate seminţiile pământului vor plânge când Il vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere multă şi cu slavă.

2. Mt.24.31.Mc.13.27. El îi va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiţă şi-i vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la marginile lor.

3. Lc.21.28. Când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi-vă capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie.

În opinia mea, “norii luminoşi” la care fac trimitere textele biblice de mai sus nu pot fi obiectele zburătoare neidentificate, ci reprezintă navele cosmice cu care călătoreau Îngerul Domnului, Moise şi Ilie şi Însuşi Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Aşadar, steaua magilor nu putea fi decât tot o astfel de navă.

Aştept opiniile pertinente ale cititorilor.

N. Kreis